Semafoare pietonale noi pentru o traversare mai sigură pe Calea Ieșilor
Pentru sporirea siguranței circulației în una dintre cele mai aglomerate zone ale municipiului Chișinău, Î.M. REI „Lumteh” a instalat recent două semafoare pietonale la intersecția străzii Calea Ieșilor cu străzile Ghidighici și Bariera Sculeni.
Intervenția vine ca răspuns direct la solicitările locuitorilor din zonă, care au semnalat dificultăți în traversarea străzii din cauza fluxului intens de autovehicule. Noile semafoare, montate pe piloni moderni, sunt dotate cu echipamente performante, care permit reglarea eficientă a fluxurilor pietonale și auto, contribuind astfel atât la creșterea gradului de siguranță pentru pietoni, cât și la o mai bună fluidizare a traficului rutier.
Prin această acțiune, Î.M. REI „Lumteh” își reafirmă rolul activ în modernizarea infrastructurii de semaforizare a capitalei și își consolidează angajamentul față de comunitate, promovând un mediu urban sigur, accesibil și bine reglementat din punct de vedere al mobilității.


